din ghetourile ashkenazi au anulat declarațiile Sanhedrinului lui Napoleon și și-au folosit
drepturile câștigate prin emancipare pentru a constrânge și mai sever evreimea în ghetouri, într-
un stat-în-stat.
Capitolul 19: R evoluția mondialăSecolul 19 a văzut două noi mișcări convergente care au ajuns să domine toate aspectele vieții
oamenilor pe la anul 1900. Acestea sunt sionismul, reîntoarcerea “poporului ales” în “țara
făgăduinței”, și comunismul, al cărui scop este distrugerea naționalității și statului național.
Aparent opuse, aceste două mișcări paralele construiesc același scop final: căci Iehova a promis
“alesului” său și țara făgăduinței, dar și supremația peste toate popoarele de pe fața lumii și că va
distruge toate celelalte națiuni (vezi Vechiul Testament). Revoluția mondială colaborează cu
sionismul pentru a împlini promisiunea lui Iehova – mai bine zis, servește sionismul.
Începutul secolului 19, după 17 secole de civilizație creștină, a adus viața din Europa și din
Occident la cel mai înalt grad de etică, astfel încât până și războiul se ducea sub influența
umanitarismului și milei (de pildă, în tratarea prizonierilor și a civililor). Dar pe la mijlocul
secolului 20 acest progres înspre umanitarism a fost în mare măsură șters de un regres înspre
sălbăticie și cruzime. O mare parte din Occident a fost supusă barbarismului asiatic și se pune
întrebarea dacă civilizația creștină occidentală va mai supraviețui în partea ce-a rămas. În
intervalul în care s-a realizat regresul spre barbarism și cruzime s-a realizat și o creștere a puterii
iudaismului asupra politicii Occidentului, până a atins culmi nemaiatinse de nimeni. Ilustrație: la
începutul secolului 19, Johannn Gottfried Herder scrie: “Națiunile mai neevoluate din Europa
sunt sclavii voluntari ai cămătăriei evreiești... Evreii sunt în Europa un popor asiatic străin prin
părțile noastre, legați de legea aceea veche pe care-au primit-o în țări îndepărtate și de care ei
singuri spun că nu se pot lipsi... Ei sunt legați indisolubil de o lege străină nouă, care este ostilă
tuturor popoarelor în afară de ei”. După declarația fervent patriotardă a Sanhedrinului lui
Napoleon, oricine ar fi zis că Herder e un bigot, ba mai mult, un “antisemit”; dar trecerea anilor a
dezvăluit că el spunea adevărul.
În 1899 Houston Stewart Chamberlain scria: “S-a făcut o mare schimbare... azi trăim într-o
‘lume evreiască’. Putem crede ce poftim despre trecutul lor istoric, prezentul lor e așa de puternic
în istoria noastră, încât n-avem cum să nu-l vedem... Elementul ‘străin’ descris de Herder e din
ce în ce mai proeminent... Influența directă a iudaismului asupra secolului 19 apare pentru prima
dată ca o nouă influență în istoria culturii... Acest popor străin a devenit tocmai în decursul
secolului 19 disproporționat de important și, în multe arii, componentul dominant al vieții
noastre... Herder a spus că ‘națiunile mai neevoluate din Europa sunt sclavii voluntari ai
cămătăriei evreiești’. Azi ar putea spune asta despre cea mai mare parte a lumii noastre civilizate,
despre guvernele noastre, despre legislație, știință, comerț, literatură, artă, despre practic toate
domeniile vieții noastre, care au devenit mai mult sau mai puțin de bună voie înrobite evreimii
și-și târăsc acest lanț feudal legat, dacă nu încă de ambele picioare, cel puțin de unul. Influența
directă a iudaismului asupra secolul 19 devine astfel o chestiune arzătoare a zilei. Este un subiect
care afectează nu numai prezentul, ci și viitorul lumii... Dacă influența evreiască devine supremă
în Europa în domeniul cultural și intelectual, o să vedem din nou acționând o putere negativă,
distructivă”.
Secolul 20 a adus dovada că ultimele trei propoziții de mai sus sunt o profeție adevărată.
Guvernele noastre sunt marionetele sectei de stăpâni iudaici, a unei noi clase stăpânitoare
internaționale. Cele două brațe, sionismul și comunismul, ne-au adus aici, sionismul creând noua
clasă stăpânitoare, comunismul distrugând guvernele națiunilor și viața națională, sionismul
manipulând politicienii, comunismul incitând gloata la masacru și distrugere. Sunt ambele
conduse de aceleași minți? Restul cărții caută acest răspuns. Ce știm deocamdată este că fiecare
dezastru al lumii occidentale a fost însoțit de o “reîntoarcere” glorioasă în “țara făgăduinței”, de
o împlinire a profețiilor și a “legii” lui Iuda.