respective. În America, rabinul Rosenblum l-a numit pe Roosevelt “mesager divin, favoritul
destinului, mesia Americii de mâine”. Iar în 1937, cu invazia hitleristă la ușă, un evreu i-a
povestit autorului cum la ascensiunea lui Hitler rabinul lui predica la sinagogă cum că Hitler era
“mesia al evreilor” (era un rabin pios și bătrân, care interpreta după profețiile levitice). Atât în
America cât și în Germania (și în Rusia, de altfel) șeful statului era descris de mass-media mai
ceva ca un Dumnezeu și copiii erau crescuți să-l adore. Acești trei “conducători iubiți”, “tătuci ai
poporului”, “mesia”, “eliberatori” păreau a fi opuși unul altuia. De fapt, toți trei au lucrat cot la
cot și au promovat principiul distrugerii civilizației creștine occidentale, întrecându-se unul pe
celălalt. Toți trei au promovat cele trei ramuri ale distrugerii: comunismul, sionismul și
“guvernul mondial care să impună pacea în lume”.
Roosevelt era numai minciună, până și exteriorul lui era mincinos, căci era paralitic și ședea în
fotoliu cu rotile, dar când apărea în văzul publicului era întotdeauna proptit în picioare, așa cum
apare și în statuile lui (un expert politic a decis că adevărata stare a picioarelor lui nu cadrează cu
imaginea ce trebuie s-o aibă el în mintea poporului). Prima lui inovație a fost că la început
cabinetul lui a fost inaugurat de judecătorul Cardozo, un sionist dirijat de rabinul Stephen Wise.
Astfel, de la început interesele americanilor au trecut pe planul doi. Roosevelt a continuat
politica lui Wilson. Problema Americii era acum imigrarea masivă a evreilor hazari din Europa
de Est, care era un element destabilizator și alarmant, resimțit de toate popoarele năpădite de
hazari.
Dr. Weizmann scrie: “De câte ori numărul evreilor dintr-o țară ajunge la punctul de saturație,
țara reacționează... Anglia a ajuns la punctul unde poate să absoarbă numai un anumit număr de
evrei și nu mai mulți... Această reacție nu este antisemitism în sensul obișnuit, vulgar al
cuvântului; este o caracteristică socială și economică a imigrației evreiești, pe care n-o putem
schimba. Sir William [ Evans Gordon, care ceruse în 1906 să se stabilească un număr de
imigranți evrei primiți anual în țară ] n-avea nicio prejudecată specială anti-evreiască. El a făcut
ce-a făcut cu bunătate, în interesul țării sale. După părerea lui, fizic era imposibil ca Anglia să
recompenseze evreii pentru ce păcătuise Rusia împotriva lor... sunt sigur că s-ar fi opus oricărui
alt fluviu de imigranți străini de altă rasă; dar s-a întâmplat să nu fie alt fluviu așa de mare”.
După 40 de ani, vorbind în fața evreilor din America, Weizmann a spus: “Unele țări pot digera
un anumit număr de evrei. Odată numărul depășit, ceva drastic trebuie să aibă loc. Evreii trebuie
să plece”.
Dr. Weizmann spunea așa numai pentru că voia să le demonstreze evreilor că ei nu pot fi
asimilați și nu pot trăi în pace cu vecinii lor. Acest argument este baza sionismului, dar nu este
adevărat. Dar, dacă în 1906 dr. Weizmann spunea că un guvern nu poate plăti pentru presupuse
daune cauzate de alt guvern unor terțe persoane, de la 1906 încoace guvernele occidentale n-au
făcut altceva decât să supună mulțimi nevinovate la mari suferințe, ca să le facă “să plătească
pentru suferințele” cauzate chipurile de terțe persoane. Și dacă ce spunea el e adevărat, că țările
nu pot digera decât un anumit număr de evrei, altfel ceva drastic se întâmplă, nu e clar de ce se
străduia să aducă nelimitat evrei hazari din estul Europei în America, provocând acel lucru
drastic. Probabil atunci alte guverne vor trebui să plătească pentru ce “suferă” evreii acum în
America.
Între anii 1881 și 1920 au existat peste 3 milioane de imigranți legali în America din Rusia,
majoritatea evrei. În 1877, recensământul arăta 230 .000 de evrei în America; în 1926 arăta 4
milioane și jumătate. Dar probabil au fost mult mai mulți, căci “înțelepții” lor nu le permit să se
lase numărați de goimi. Acum se estimează 10 milioane, dar dispozițiile lui Roosevelt fac
identificarea foarte grea. Totuși, deși în America se află cel mai mare grup de evrei din lume, și
aici sunt mai puțin de 10%. Numeric neimportanți, ei dețin absolut toată puterea și pozițiile
politice. Acest lucru i-a alarmat pe americani, care au stabilit în 1910 cote de imigrare de 3% din
totalul populației pentru fiecare nație, căci, spunea Congresul în 1924, “Poporul american nu