societăţii, dar am făcut-o cu o mare intensitate, cu un mare volum de apropiere
umană. Trăiam în două lumi şi între ele, plus că înţelegeam mult mai mult din ele
decât o cerea vârsta. Comunismul însemna relaţii între oameni ca un Război Rece,
nu-ţi permiteai să fii relaxat, fiindcă puteai să ai necazuri mari din cauza reţelei
imense de colaboratori ai poliţiei politice, aşa încât chiar şi părinţii prietenilor mei,
care făceau parte din elita locală a comuniştilor, povesteau sau lăsau să fie observată
lupta permanentă cu pericolul epurării. Am văzut o fază grotescă, dar și amuzantă,
un tip vorbea la telefon cu Ceaușescu, președintele comunist :
- Da, tovarășe secretar general, desigur, tovarășe scretar general.
Dar nu asta era comic, tipul, deși era la el acasă, vorbea din picioare și nu întindea
firul telefonului, se apleca spre masă. Stătea aproape în unghi drept, în picioare, cu
capul aproape de masă. Putea foarte bine să stea relaxat, în fotoliu sau măcar să
întindă cablul telefonului, ca să nu stea aplecat, însă tipul nu voia ca cineva să-l vadă
vorbind relaxat cu comandantul suprem a orice, fie și la el acasă. Pare absurd, dar eu
l-am văzut, de exemplu, teama lui a fost justificată.
Am cunoscut sute de persoane faţă de un om obişnuit, pentru că aşa e în
industria spectacolului, eram invitat la foarte multe petreceri, nu de puţine ori fără
să cunosc pe nimeni de acolo. Despre femei...ceea ce un om vede prin filme eu am
văzut și trăit în realitate, mai puțin exagerările.
A fost primul aranjament, absolut improbabil, pe care l-au făcut Formatorii mei,
pentru ca eu să primesc o educaţie completă, o viziune atotcuprinzătoare asupra
Lumii. Trăiam printre bogaţi şi săraci, cu intensitate, atât ca pericol, cât şi ca număr
de situaţii şi persoane. Am simțit aroganța și nedreptatea, dar n-am uitat cine sunt,
deși e foarte tentant să te prefaci că nu ai văzut în viața ta unelte de muncă, așa cum
nu văd oamenii bogați.
- Stau bogăția și sărăcia atât de aproape, grămezi de leșuri între ele.
E dintr-un poem antic chinez, nu e de mirare că l-au dat pe Mao.
Ceea ce era cumva amuzant în comunism a fost faptul că elitele trăiau alături de
oamenii simpli, pentru că și aceștia din urmă își permiteau să meargă în aceleași
localuri ca protejații regimului. Nu existau localuri doar pentru lumea bună, nici
măcar separeuri...sau foarte puține, în toată țara. Comuniștii nu agreau „ segregarea ”
de nici un fel. De exemplu, politica față de minorități era exemplară...toți sufeream la
fel.
Aș fi putut foarte ușor să deviez...la un moment dat aveam mai mulți bani de
buzunar decât copiii de milionari. Puteam deveni cinic, exaltat, destrăbălat, cu multe
dependențe, cum au pățit-o atâția, dar...
Formatorii mi-au oferit niște experiențe absolut neverosimile, într-o ordine precisă,
mi-au modelat precis caracterul, după anumiți vectori. Nici prea așa, nici prea cumva,
dar foarte mult și foarte foarte.