M-a luat din scurt, ca şi când n-ar avea răbdare cu vreun încuiat, dar pe care trebuia
să-l abordeze.
Drumul dura doar vreo 30 de minute, aşa că tipul a început să mă “ prelucreze “. Am
ajuns în Sibiu şi eu mai aveam destule întrebări, aşa că l-am invitat la un
suc, într-un snack-bar de la parterul unei facultăţi.
- Asta nu e prea înţelept, s-a încruntat el. Dacă mergem, vreau să nu atingi pe
nimeni, se vor pune în mişcare nişte forţe.
Ne-am aşezat la masă şi tipul părea tot mai stresat.
- Vezi că în 5 minute o să apară un tip dubios, pe care-l cunoşti şi o să încerce să
dea mâna cu tine. Să nu-l atingi.
Într-adevăr, după ce s-au scurs cele 5 minute, de masa noastră s-a apropiat un tip pe
care-l mai întâlneam pe la petreceri sau în cercuri de cunoştinţe comune, nu însă
atât de des încât să-i ştiu numele, de exemplu. Dar destul de mult cât să ştiu că e în
stare de orice, fusese și ” turnător ” al poliției politice. M-a salutat de parcă tocmai
ce i-am lăsat o moştenire, deşi în mod normal de-abia ne salutam. N-am putut să
nu-i strâng mâna şi să nu conversez cu el, mai ales că părea cel mai mare fan al meu,
dintr-odată. Cel cu care venisem numai că nu făcea spume, iar după ce tipul a plecat
mi-a spus foarte sever :
- Să nu mai faci asta niciodată, să atingi cunoştinţe sau străini...doar prieteni
foarte buni.
Apoi, dintr-odată s-a calmat, a zâmbit, ca şi cum ar fi vrut să mai atenueze acea
severitate şi a plecat. Nici nu-mi mai amintesc numele lui, cred că nici nu l-a spus.
Probabil că atunci când m-am prezentat, el a răspuns neinteligibil. N-a vrut să intru în
nici o organizaţie, nu mi-a luat numărul de telefon, nu l-am mai văzut niciodată.
Nu am luat în serios recomandarea sau mai bine zis ordinul de a nu mai atinge
persoane...bine că n-a zis ceva de femei. S-a dovedit însă că ordinul era greu de
ignorat. La scurt timp după întâlnire, am început să simt aversiune faţă de strângerile
de mână, apoi dorinţa de a le sista. Mi-am spus că m-am contaminat de paranoia
tipului sau poate chiar m-a hipnotizat, aşa că am luat măsuri, am făcut exact invers.
Dar ce să vezi, am început să curentez oamenii cărora le strângeam mâna, câteodată
destul de rău. Au început cei din anturajul meu să se ferească de strângerea mea de
mână, iar străinilor le spuneam că am mâna lovită...nu e cine ştie ce mod de a începe
o relaţie, curentându-l pe cel din faţa ta. Totuşi, s-a dovedit și că ordinul e greu de
respectat...aproape că nu există zi în care cineva, de cele mai multe ori persoane în
vârstă, să nu plonjeze înspre mine, îmbrăţişându-mă cu nesaţ, pentru că ( ce să vezi )
s-au împiedicat... O să vă povestesc mai multe în capitolul Magnet de oameni...Unul
din colaboratorii mei, un om bolnăvicios, e disperat să mă atingă, mă prinde tot
timpul de mână, chipurile din greșeală, mai ceva ca un homosexual...nu e, e însurat,
are copii, se uită după toate pițipoancele cu fustă mini de pe stradă.