n-am terminat, vreau să înţelegeţi dimensiunea grotescă sau în tot cazul
supradimensionată a acestei Formări.
Am tot felul de prieteni cu multe studii, doctorate chiar. Un medic a emis ipoteza
că aş suferi de un soi de somnambulism care mă face să-mi ascund sau să-mi arunc
lucrurile...dar e puţin probabil, m-am gândit de sute de ori dacă e posibil...dar nu.
Pentru că a doua zi, după ce evenimentul se consuma, lucrurile căutate apăreau, nu
chiar sub nasul meu, ci în locuri mai retrase...dar unde căutaseră 7 oameni. De fapt,
mai mulţi, de multe ori fetele veneau cu tot felul de prieteni şi rude. Numai dacă le
îngropam în grădină, nu le găseam.
- Aveai halucinaţii, doar credeai că le ai.
- Nu, pentru că apăreau a doua zi...nu lăsam dansatoarele acasă la ele, ne
opream întâi la mine, făceam plăți, discutam calendarul următoarelor evenimente.
Nu dispăream ca să pun lucrurile la loc, dar ele erau de acum vizibile, apărea ceea ce
înainte a fost de negăsit. Chiar și fetele se mirau : - Ce naiba, am fost chioare?
Iar la faza cu nunta şi nu numai, părinţii, de multe ori, râdeau de mine, că “ ai
făcut din casă magazin “ cumpărând atâtea perechi de pantaloni. Cu alte cuvinte,
erau vizibili peste tot, dar cu o zi înainte dispăruseră ca prin farmec.
Pe de altă parte, orice cer, primesc. Odată trebuia să plec la mare şi seara, pe la
11 p.m. mi-am dat seama că nu am ceva foarte important pentru mine, o pălărioară,
un O.Z.N., cum se spune pe la noi. Sunt predispus la insolaţii, era un pericol destul de
mare să ajung acolo fără așa ceva...Dimineaţa însă, când am ieşit din curte, am găsit
în faţa porţii una exact mărimea mea, ca şi când ar fi pierdut-o cineva. Am scuturat-o
de praf şi am pus-o pe cap, ce pălăria mea...Altădată îmi mai trebuia o ţeavă,
dintr-un anumit material, ca să pot termina un decor, pentru că a doua zi aveam un
spectacol pentru copii. Tot cam 11 p.m, seara,..iar a doua zi trebuia să plec din
localitate cu mult înainte de deschiderea vreunui magazin. Am plecat spre un tip care
îşi renova casa, gândindu-mă că poate găsesc ceva prin containerul cu resturi...50 de
metri am făcut şi am găsit pe jos o ţeavă, exact din materialul care trebuia şi doar cu
3 cm mai lungă, ceea ce mă încurca doar puţin, puteam să mă descurc până aş fi
făcut treaba ca lumea. Iar când făceam eu pe Gepeto sau alți creatori de lucruri, am
văzut cuie de oțel care nu intrau în lemne pe care le puteai scobi cu unghia ( fără să
fie un ” nod ” acolo ) și ace de oțel care nu intrau în materiale textile moi, deși nu
aveau vârful rupt. A fost epuizant și deosebit de enervant, în orice moment al
existenței mele, ceea ce oricine ar fi făcut și fără să conștientizeze, eu trebuia să lupt
mult ca să fac orice, în mâinile mele un obiect era ca o ființă vie care se zbătea.
Dar, să continuăm. Absolut întotdeauna, de fiecare dată, fără excepție, când fac
cumpărături de la supermarket, ceva se întâmplă când ajung la casă : se strică,
rămâne fără hârtie, vreun pensionar trebuie să dea ceva înapoi şi trebuie să vină
şeful şi altele. De cele mai multe ori trebuie să aştept minute în şir. De fiecare dată.