Petre Dulfu
Turcii pleacã toþi ºi-o lasã,
Ies pe rând la drum, din casã.
Dar un turc apoi priveºte,
ªi din gurã glãsuieºte:
- Ia staþi, turcilor, mai staþi,
¤n grãdinã vã uitaþi!
Nu ºtiu, soarele-a lucit?
Ori Voichiþa s-a ivit!
Turcii vin, deschid portiþa,
Dau cu ochii de Voichiþa:
¤ntre pomii din grãdinã,
Dup-o tufã de sulcinã.
Când îi vede, biata fatã,
Cade-alãturi, leºinatã.
Ei o leagã cot la cot,
Din grãdin-afar-o scot.
¤ntr-un car o-nghesuiesc,
ªi spre Dunãre-o pornesc.
Mã-sa, lângã foc gemea...
Iar un turc i-a zis aºa:
- Ei, rãmas bun, Novãceasã,
Gruia unde-i? Nu-i acasã?
Spune-i c-am trecut p-aici,
Eu, din Þarigrad, Dârvici.
El, cu buzduganu-i greu,
A ucis pe frate-meu.