Gruie-al lui Novac¤i dau voie, cât o vrea,
Cu-al ei fiu la geam sã stea.
- Mamã, mamã! el îi zice,
Cum ai nimerit aice? - Negru-al tãu, încãlecându-l,
Gruio, m-a adus – ca gândul.
Negruºor cu foc necheazã,
Spre zãbrele-nainteazã.
Gruia-l mângâie duios:
- Ah! ºoimanule frumos!
Iarã mã-sa: – Dragul meu,
Gruie! cum slãbiºi de rãu!
- Da, în ãst beci rece, gheaþã.
Maicã, mã uscai la faþã.
Nici nu-þi poþi închipui
Chinul ce-l îndur aci!
Doar din plete – ce-au crescut
¤mi fac noaptea aºternut.
Doar cu barba mã-nvelesc,
Cu mustãþi mã ºtergãresc;
Ziua stau ºi nu am tihnã,
Noaptea-ntreagã n-am odihnã
De cântatul broaºtelor,
De foitul ºerpilor!
Când aici eu am venit,
¤nãuntru ce-am gãsit?