Gruie-al lui Novacªi sã vadã mult popor
Cum se-nsoar-al tãu fecior!
Auzind aºa bãtrâna,
¤i apucã-ndatã mâna,
ªi pulpana hainei, nouã,
Le sãrutã pe-amândouã.
¤n ogradã calul bagã,
De un stâlp al porþii-l leagã
ªi la fiu-i se repede.
El o-ntreabã, cum o vede:
- Ce-i cu Negruºor? – L-am dat,
Gruio, cum m-ai învãþat.
Iarã hanul, mulþumit,
ªtii ce mi-a fãgãduit?
Astãzi chiar, din închisoare,
Mi te scoate, sã te-nsoare.
Þi-a gãsit tovarãºa,
Pe frumoasa Carpena...
Sus, în codrii deºi nãscutã,
ªi pe seama ta crescutã,
Þi-a tocmit ºi lãutari,
Meºteri dintre cei mai mari.
Ca sã-þi cânte pânã-n searã,
Lângã drumul cel de-afarã.
ªi sã vadã mult popor,
Cum te-nsori, iubit odor!