Erzsi era servitoare la domni în Cluj. În fiecare joi avea liber şi se
întorcea acasă seara foarte bine dispusă. Într-o joi seara, domnul o
întreabă:
- Erzsi, ce faci tu joia de vii aşa veselă acasă?
- O, domnu’, noi joi întâlnim cu Ildiko, cu Feri şi cu Pişta şi mergem
pe Feleac şi jucăm de-a ghicitul. - Şi cum e jocul ăsta, Erzsi?
- Mergem la căpiţă, noi, fetele, punem capul în căpiţă şi băieţii vin
pe la spate şi regulează la noi, iar noi trebuie ghicit cine fost.
Câteodată vine mai mulţi tineri şi noi nu putem ghici şi atunci
râdem şi râdem, ei regulează la noi până ghicim cine fost. - Măi, Erzsi, e tare interesant jocul ăsta, aş veni şi eu!
- Veniţi domnu’, că joia trecut a fost şi doamna şi nu ghicit de şase
ori!
Cică porneşte războiul între români şi unguri. Ungurii deja inva-
daseră partea de nord-est a României. Se duceau lupte disperate,
însă fără să avanseze nici una dintre armate. Atunci, unul dintre
generalii români are o idee: când se apropiau de tranşeele un-
gurilor, fiecare soldat roman striga:
- Hei, Janos!
Atunci ungurul se ridica în picioare, spunea răspicat: - Da!, şi românul nostru îi trăgea câteva gloanţe. Şi trei zile tot aşa
o ţinură, până se prinseră ungurii de şmecherie. Un general ungur
aplică şi el metoda strigând de după tranşee: - Hei, Ioane!
Din partea opusă, din tranşee, răspunde românul: - Ion nu e aici... Dar cine îl caută, eşti tu, Janos?
Generalul se ridică în picioare şi spune: - Da!