Viaţa e tristă la noi

(NeluLucian) #1
De ce nu pleci?
(după Mihai Eminescu)

Vezi, oamenii nu te mai vor,
În stradă strigă toţi de zor,
Afară grade-s patruzeci.
De ce nu pleci, de ce nu pleci?


O, vino, dacă ai curaj,
Nu sta ascuns într-un garaj,
S-auzi cuvintele ce dor
Din gura lor, din gura lor!


Ţi-aduci aminte ce ziceai,
Băi de mulţime când făceai,
Când, vesel, te prindeai în hori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?


În ţara asta sunt destui
Bărbaţi în locul tău să-i pui,
Dar voia unei ţări întregi
Tu n-o-nţelegi, tu n-o-nţelegi!


Căci te-ncăpăţânezi să stai
Pe tronul Bravului Mihai,
În timp ce lumea asta “rea”
Nu te mai vrea, nu te mai vrea!


Nu este loc de-ntors din drum
Şi oamenii îţi spun acum
Că nu te mai doresc, în veci...
De ce nu pleci, de ce nu pleci?

Free download pdf