- Adică, cum n-are? ne-a privit ea crunt în timp ce aduna
cioburile singurei noastre vaze de cristal în care trăsese cu
praştia unul dintre dragii nepoţei...
Şi, în ultimă instanţă, ce este o vază?, ne-am întrebat noi.
Şi am răspuns şcolăreşte: vaza este un obiect din casa omului
care poate deveni incomod în anumite situaţii tot trebuind să-l
deplasezi de colo-colo. Mai bine spart! Până şi acest lucru de
nimic a trebuit să-l învăţăm de la nepoţei, dragii de...
Când toate lucrurile din apartament şi-au schimbat locul
sau poziţia, unele chiar forma, unchiul Garibaldi a ordonat:
- Şi-acum, toată lumea la treabă – să facem ordine pe-aci!
In trei zile apartamentul nostru ajunsese de nerecunoscut:
două geamuri sparte, covorul persan găurit în câteva locuri de
chiştoacele unchiului a cărui deviză este că: un bărbat, dacă nu
miroase a ţigară, nu mai poate fi considerat bărbat; uşa de la
baie se ţinea într-o singură balama şi o sfoară, iar noi, până o să
ne luăm altă mobilă, vom dormi pe jos. Dar ce să mai
discutăm, din moment ce uşa de la intrare am schimbat-o cu o
bucată de PeFeLe - e adevărat că gros şi trainic! Insă, peste tot
haosul acesta, plutea maiestuos mirosul de urină şi excremente
de câine, iar seara, aşezaţi pe podea, cu lumina stinsă, ne
amuzam cu sadism auzind cum sar purecii pe ziarele întinse pe
jos...
In preziua terminării vizitei, stând seara la cină, unchiul
Garibaldi ne-a spus bătându-ne părinteşte pe umeri:
- Dragii mei, acum nu mai sunteţi nici voi tineri. Copii nu
aveţi, aşa că gândiţi-vă şi voi la un moştenitor. Eu, cu
Parmenica, ne-am gândit că ar fi cel mai bine să-i înfiaţi pe
nepoţei, ce ziceţi? Sunt mari, cuminţi... - Toţi trei? am strigat fără să vreau.
- Apoi, nu se cade să-i despărţim, dragă...