- Motanii birmanezi? se minunase alt consilier trezit
dintr-o scurtă aţipire. - ... Nu, domnule, s-a simţit foarte jignit „culturalul”,
vorbesc despre bătrânii noştri sacri... - Sacri sau socri? se auzise iar vocea nou-trezitului.
- Dacă voi mai fi întrerupt o singură dată, domnilor, nu-mi
rămâne decât sa vă stric cvorumul – sper că reuşesc să mă fac
înţeles. Deci, unde am rămas? - Puteţi continua de la birmanez, s-a auzit o voce obosită.
- Mersi mult! Da, domnilor, afirmaţiile mele se bazează
pe faptul că acest banal motan, ca să zic aşa, este singura
mângâiere pentru o femeie aflată în ultimii ani ai vieţii sale... - Aşa aţi vrea dumneavoastră, se auzise vocea unui
participant.
Opozitia râse zgomotos aplaudând furtunos remarca.- Iară mă întrerupeţi?! se minunase vorbitorul. Vroiam să
spun că, pentru o femeie în vârstă, asuprită, maltratată şi
întemniţată de comunişti, un motan înseamnă mult, domnilor
colegi...
Însă un consilier din coaliţia aflată la putere, nesimţitor la
sentimentalisme faunistice, pusese lucrurile la punct cu
hotărâre şi seriozitate:
- Aici nu discutăm probleme pisiceşti, domnilor, ci despre
viaţa celor care ne sunt apropiaţi, oamenii în vârstă, ataşaţi de-o
felină sau de altă fauna. Propun, deci, ca acest domn cu nume
legumicol - dacă mi se permite divagaţia - să fie imediat arestat
şi trimis direct la Curtea Supremă de Justiţie... - Domnu' consilier, a mormăit o voce, să nu alunecăm în
divagaţii absurde de tot...
Insă vorbitorul nu păruse a-l fi auzit, continuând: