Versuri și Poezii

(Marian Nita) #1

5.Oglindă


Te uiți doar în spate, nu înțelegi viitorul,
Mă duci cu preșu’, crezi că ești Aladin cu covorul?
Tot ce faci e sa-mi arăți lucruri din trecut:
Că eram fericit, ce-am avut și ce-am pierdut.
Chiar și așa, recunoscător până la moarte,
Că mi-ai arătat cine mă sprijină dacă cad pe spate.
Mă uit la tine și vad aparent o oglindire,
E doar reflexia mea, mai luminoasă din fire,
Da' viața mea se răsfiră în mai multe fire narative,
Si toate au un punct comun: cuvântul "suferire".
Că dacă m-am spart în cioburi și încerc să mă repar,
Creez un mozaic pe cât de complex, atât de banal
Nu-s căpitan, așa ca nu scriu de bord un jurnal,
Sunt doar bucăți ce fac un întreg la final.


M-am uitat în trecut și am realizat,
De ce nu fac de la început bine ce fac:
Dacă e simplu, e prea banal, așa că mai bine că e complicat,
Mai competitiv, mai palpitant.

Free download pdf