Eleonora FLOREA
La Poarta Eternităţii
etiţa mea, cu bucle aurii! Ea mi-a dăruit
cel mai sacru sentiment al existenţei umane –
fericirea maternităţii... Eu Mă închin Sfântului
Dumnezeu, că m-a ales anume pe mine pentru a fi
mamă acestui copil, care veni pe lume aducând cu
el unele calităţi de factură spirituală, ce se plasau
într-o zonă de valori etice, în care putea fi intuită
(cum au remarcat mai târziu toţi oamenii care au
cunoscut-o) atingerea îngerilor. Şi la exterior, şi
după felul său de a fi, era diferită de alţi membri
ai familiei. În sensul acesta o bună prietenă de a
mea, o fostă colegă de clasă de la Şcoala de muzică
Eugen Coca (actualmente Liceul C. Porumbescu),
Maria Damian (Vâşcu), adesea în glumă, îmi zicea:
„Tu ştii, Anişoara este deosebită de voi toţi, nici ţie
nu-ţi seamănă; pare că nici nu ar fi copilul tău...”
Iar mie mi se umplea sufletul de bucurie, când
mergeam de mânuţă cu fetiţa mea drăgălaşă,