Eterna Primavara

cu feţişoara de o culoare pală (cunoscuţii în şagă
spuneau, precum că prin vinele ei curgea sânge
aristocratic englezesc), ochii de un albastru profund
şi pupilele mari, părul buclat la periferie de parcă
era ondulat artificial. Printr-un magnetism mira-
culos ea atrăgea privirile oamenilor din jur. Şi
deseori auzeam, vorbindu-se în şoaptă la spatele
meu: „Ce copil frumos!”, sau: „Parcă e un bibelou de
porţelan!”, sau: „Parcă e o fetiţă din filme cu desene
animate”. Dar uneori îmi era foarte obijduitor, când
auzeam, vorbindu-se în şoaptă: „Nu înţeleg, pentru
ce trebuia să-i onduleze copilului părul!?”
...Aidoma unui trăsnet în zi însorită s-a abătut
asupra familiei noastre durerea copleşitoare şi
inalienabilă în legătură cu îmbolnăvirea Anişoarei
în consecinţa unui accident la grădiniţă şi stre-
sului provocat de acesta [P. Florea. Piersicii erau în
floare]. De la cinci anişori depistându-se diagnoza
fatală, viaţa copilului şi a întregii familii s-a remodi-
ficat brusc într-o altă dimensiune, fiind încorsetată
într-un regim sever şi atâtea restricţii alimentare,
că era mai uşor să enumeri produsele indicate decât
cele interzise. Începu o luptă crâncenă cu o boală
incurabilă. Şi fetiţa învăţa cu înverşunare regulile ei
nemiloase. Era greu de imaginat, că ea, fiind pentru
prima dată internată în stare precomă în secţia de
terapie intensivă la Spitalul republican de copii, la
mijlocul lui decembrie, 1982 (când avea doar cinci
anişori împliniţi), deja la matineul de revelion orga-
nizat în cadrul secţiei de endocrinologie, participase
în programul artistic, cântând şi recitând poezii.