Eterna Primavara

unchiul o întrebă pe Anişoara: „Unde ţi-s lucru-
rile de importanţă vitală?” Ea reacţionă imediat şi
drept răspuns, îşi strânse la piept gentuţa cu insu-
lină şi alte medicamente şi exclamă scurt: „Mamă,
coborâm!”
...Noi alergam alunecând prin zăpada proaspăt
aşternută, ţinându-ne de mână şi stăpânindu-ne
pentru a nu cădea. Iar când, în sfârşit, traver-
sasem strada din faţa gării, ceasul de pe faţada
acesteia arăta că trenul va pleca peste 10 minute.
Dar cum era să ajungi la vagonul nr.2 din „capul”
trenului prin mulţimea de pasageri cu o sumedenie
de valize şi sacoşe?! Anticipând evenimentele,
Romică Staşcov şi Augustina ne aşteptau în faţa
gării cu un hamal şi cărucior pentru valize lângă ei.
Aşezând-o pe Anişoara pe acest cărucior, noi în fugă
am pornit spre peron. Când am ajuns la vagonul
nr.17 al trenului Moldova, deja se anunţa plecarea:
la vagonul nr. 2 nu mai reuşeam şi noi, fără a ne
sfătui, ne-am orientat spre scările acestuia din
urmă. Pe scări se ridica grăbit un preot tânăr. Apoi
Romică îi ajutase Anişoarei să urce în vagon şi îi
telefonase lui Magomed, care venea din urmă cu
valizele noastre, ca să-i comunice unde suntem.
Astfel Anişoara, printr-un efort titanic, după o
intervenţie chirurgicală de o complexitate avan-
sată, cu vederea aproape nulă şi puterile sleite
completamente, a reuşit să ajungă la tren... Urcând
în ultimul vagon, mergând în ultima călătorie cu
trenul, revenind acasă în ajunul ultimului său
Revelion – al anului 2008, în care la 29 martie
marcase ultima onomastică – cea de 31 de ani, după