Eterna Primavara

care peste aproape o lună, în zorii zilei de 22 aprilie
plecă în Eternitate...
...Retrăind această pierdere incomensurabilă,
durerea căreia până la sfârşitul zilelor mele nu se va
alina niciodată, eu mereu îmi amintesc un caz ce se
întâmplase la începutul lunii martie în anul 2003.
Noi venisem cu Anişoara la Moscova pentru
investigaţii în legătură cu agravarea problemelor de
sănătate şi scăderea bruscă a vederii. Ne găzdui-se
în apartamentul său verişorul Magomed. Era zi de
lucru şi el împreună cu soţia sa plecase la serviciu.
Dintr-o dată Anişoarei i se făcu rău şi eu înţele-
sesem, că trebuia să chem urgent salvarea. Dar
cum să contactez serviciul de urgenţă nu ştiam...
Am ieşit într-o răsuflare din apartament şi am
început a suna pe la uşile vecinilor, dar nimeni nu
deschidea – nu erau acasă. În sfârşit, mi-a deschis
uşa o doamnă tânără cu un copilaş în braţe şi m-a
invitat să intru. Mi-a ajutat să telefonez la salvare,
după care eu m-am întors imediat la Anişoara...
Era întinsă pe canapea şi avea ochii larg deschişi,
cu privirea orientată spre tavan... Nu se mişca, dar
respira încetişor... M-am aplecat asupra ei, cuprin-
zând-o şi strigând-o disperat pe nume... Încercam
să o ridic... Ea nu mă auzea, nu reacţiona şi privea
ţintă în acelaşi punct!
Nu ştiu cât timp a trecut, dar dintr-o dată
Anişoara îşi reveni... Părea, că s-a trezit dintr-un
somn foarte adânc. M-a privit îndelung, apoi îmi
spuse că văzuse un vis, dar a remarcat că îl văzuse
foarte clar, de parcă ar fi fost ceva real, ceva ce s-ar
fi întâmplat aievea!..