dar în „Enciclopedia iudaică” se spune clar că Talmudul prevede că cel care dezvăluie Thora
unui goim merită să fie ucis. De aceea, Talmudul a instituit o Thora orală, care conține secretele
lui Iehova, pe care astfel nu le poate vedea ochi de goim.
Deci traducerea Thorei în greacă în Alexandria antică nu s-a făcut pentru ochii goimilor, ci
pentru iudaici, care-și pierduseră limba în Babilon și acum vorbeau aramaica. Ebraica a rămas de
atunci încoace un mister sacerdotal, “una din legăturile spirituale secrete”, zice dr. Kastein,
“care-i țin pe iudaicii din diaspora strâns înlănțuiți”. Dar cea mai mare comunitate de evrei pe
vremea aceea era la Alexandria, unde toți vorbeau grecește și majoritatea nu înțelegeau ebraica,
de aceea au avut nevoie de Vechiul Testament grecesc. Mai ales că rabinii n-aveau de unde să
ghicească că peste secole, o nouă religie o să declare Vechiul Testament parte din propriile
scripturi și toți îl vor putea citi, căci dac-ar fi știut, nu l-ar mai fi tradus. Dar totuși, rabinii s-au
gândit că alți cunoscători de greacă îl vor citi și de aceea au introdus întorsăturile de cuvinte,
distorsiunile de care vorbește dr. Kastein, ca de pildă Deuteronomul 32:21: “Și am să-i ațâț cu
ceva ce nici nu e un popor, am să-i irit cu o națiune de oameni slabi la minte”; în originalul
ebraic nu e “o națiune de oameni slabi la minte” ci “niște goimi josnici și ticăloși” (Enciclopedia
iudaică).
Versiunea tradusă în greacă a fost o nouă revizuire a “legii”, o nouă versiune a Thorei, care, după
ce a fost impusă de Ezra și Nehemia, a mai fost o ultimă dată rescrisă, de data aceasta
“definitiv”. Tot atunci, adică la 400 de ani după evenimentele narate, s-au compilat celelalte cărți
ale Vechiului Testament și s-a recompilat cartea lui Daniil. La așa distanță, nu-i de mirare că
regii Babilonului s-au trezit cam amestecați și reinventați în acea carte. Dr. Kastein este destul de
veridic în explicația sa: “Editorii care au compilat cărțile lui Joshua, Judecătorii, Samuil, Cărțile
Regilor în forma finală, au adunat fiecare fragment [de legendă] și le-au interpretat în mod
creator... căci compilatorii se preocupau mai mult de subiect decât de exactitate filologică, și au
înșirat poveștile oricum, așa cum s-au priceput” (de aceea vedem, de pildă, un text identic
atribuit la doi profeți diferiți, Isaia 2:2- 4 și Micah 4:1- 4 , și numeroase repetiții în toate cărțile).
Deci ce contează în Vechiul Testament e subiectul, nu adevărul.
După moartea lui Hristos, Sf. Ieronim a tradus Vechiul și Noul Testament în latină, iar în secolul
16 , Conciliul din Trent a alăturat Vechiul Testament Scripturii creștine și toate bisericile
reformate din lume l-au adoptat fără să protesteze. După cum arată dr. Kastein și am văzut și noi,
Vechiul Testament grecesc nu este prea fidel originalului ebraico-aramaic. În afară de asta, ființa
iudaismului rezidă în Thora orală și în ramificațiile Talmudului care cresc din Thora, astfel că
goimii nu vor afla niciodată adevărul despre “legea” iudaică. Dar esența ei a fost consemnată și
oricât ar fi de întoarse și schimonosite cuvintele, divinitatea tribală, setoasă de sânge, crezul
barbar și legea distrugerii și înrobirii tuturor celorlalte popoare sunt clar pronunțate în Vechiul
Testament. Despre acest Vechi Testament vorbesc cu pioșenie potentații lumii vestice după 19
secole și jumătate, supușii zeloși ai politicii sectei sângeroase a leviților militanți, de parcă ar fi
cea mai bună parte a religiei creștine, deși este o lege a masacrului, jafului și înrobirii propriilor
lor națiuni la bunul plac al stăpânilor pe care acești potentați îi slujesc.
Capitolul 8: Legea și IdumeeaImperiul persan, apoi cel grec, apoi cel roman, au stăpânit Iudeea în timp ce cei 72 de “Înțelepți
ai Sionului” traduceau Vechiul Testament în greacă. Tot atunci a avut loc convertirea cu forța a
poporului din Idumeea la “iudaism” (cuvânt folosit pentru prima dată de istoricul iudaic Flavius
Josephus; în lipsă de alt termen, de acum încolo această carte îl va folosi pentru a descrie “legea”
leviților propagandiști a urii religioase și de rasă). S-ar părea că deși “legea” îi separa pe iudaici
de ceilalți oameni, ei căutau să convertească prozeliți, căci Hristos le reproșa fariseilor că
“răscolesc pământul și marea în căutarea unui prozelit”. Probabil micul trib al lui Iuda nu mai
avea prea mulți membri și trebuia consolidat, uitându-se astfel de strictețea purității rasiale.