Cuvântul “evreu” nu corespunde noțiunii de “iudeu” sau “iudaic”, folosite în timpul lui Hristos.
Mai mult, noțiunea de evreu n-are nicio definiție legală în statul sionist Israel, ceea ce nu-i de
mirare, căci în Thora, noțiunea cere pur sânge din tribul lui Iuda și de mult, nimeni pe lume nu
mai are așa ceva. Deci “Hristos era evreu” înseamnă sau că se trăgea din tribul lui Iuda, sau că
locuia în Iudeea, sau că practica religia iudaică.
Noul Testament arată genealogia Fecioarei Maria și a lui Iosif, deși acesta nu-i era tată, din casa
lui David și din tribul lui Iuda, dar rabinii zic că acestea sunt interpolări false, menite să alinieze
Noul Testament cu profețiile din Vechiul Testament. Hristos s-a născut la Bethleem, în Iudeea,
din nou o interpolare falsă, zic specialiștii iudaici; „Enciclopedia iudaică” zice că s-a născut la
Nazareth, în Galileea. Toată lumea este de acord că era galilean – o provincie total separată de
Iudeea, o altă “țară” în Imperiul Roman. Căsătoriile între galileeni și iudei erau interzise și
Simon Macabeul îi obligase mai înainte pe toți iudeii din Galileea să imigreze în Iudeea. Deci
galileenii erau diferiți rasial și politic de iudei. Dar între ei, evreii habotnici și sioniști neagă cel
mai tare credința iudaică a lui Hristos.
E greu de stabilit ce anume constituia credința “iudaică” pe vremea lui Hristos. Unii din Iudeea
se închinau lui Iehova. Apoi erau sectele, fariseii, saducheii, esenienii, între care aveau loc
controverse violente și care rivalizau pentru supremație asupra maselor. Și acestea nu erau doar
secte, ci și partide politice, iar cel mai puternic era al fariseilor. Dacă, așa cum cred guvernele
occidentale azi, sioniștii reprezintă “evreii”, cum pe vremea lui Hristos sioniștii erau fariseii, cu
pretenția lor de a deține religia revelată numai lor prin tradiție orală, fariseii reprezentau “evreii”,
și împotriva lor a predicat Hristos. Le-a făcut unele reproșuri și saducheilor și scribilor, dar, în
viziunea lui Hristos, fariseii erau dușmanii lui Dumnezeu și ai omenirii. Ceea ce a atacat Hristos
la farisei este exact ceea ce constituie esența iudaismului, așa cum este ea prezentată de sioniști
în zilele noastre.
Deși nu se poate stabili cu exactitate rasa, religia, sau naționalitatea lui Hristos, cuvintele și
faptele lui au o importanță supremă. Fără școlarizarea formală a timpului său, fiul tâmplarului
cunoștea textele. Mai mult, fără acces la școală și dezbaterile secrete ale clanului fariseic,
cunoștea, spre uimirea fariseilor, “legea” levitică și “tradiția” fariseică în toată hidoșenia lor.
Orice cititor atent al Vechiului Testament care citește apoi “Predica de pe munte” a lui Hristos
parcă iese la lumină dintr-un tunel întunecat, parcă vede soarele răsărind din cea mai neagră
noapte. “Legea” se umflase într-o serie imensă de regulamente complicate, a căror aplicare era
istovitoare și înăbușitoare, augmentată de munți de interpretări și comentarii rabinice, peste care
se adaugă mreaja țesută de înțelepți, bătrânii comunității, în care era prins fiecare gest al vieții
zilnice, dezvoltată de generații de juriști care au depus tone de sudoare și efort pentru a preciza,
de pildă, că nu e voie să fie consumat sâmbăta, de Sabat, un ou a cărui cea mai mare parte a ieșit
din găină, înainte ca cea de-a doua stea să fie vizibila pe cer. Deja “legea” cu toate comentariile
ei ocupau o clădire întreaga și unei comisii de juriști i-ar trebui ani de zile de studiu ca să-și dea
seama despre ce este vorba în ea. În câteva cuvinte, tânărul galilean nedus la școală a explicat
exact și definitiv esența “legii” și a dezgropat poruncile lui Dumnezeu de sub munții de
compilații acumulate de secole: să-l iubești sincer pe Dumnezeu și să-ți iubești aproapele ca pe
tine însuți. Cu aceasta, a condamnat erezia fundamentală pe care leviții și fariseii au băgat-o în
“lege” de-a lungul secolelor.
Leviticul conține porunca “nu-i persecuta pe cei din jurul tău” (25:17), dar leviții au anihilat
această poruncă, introducând regula că cei care nu sunt desemnați de ei ca atare nu sunt “cei din
jurul tău”, în speță, niciun om în afară de secta iudaică nu e “om”. Hristos a arătat că “toți
oamenii” înseamnă, contrar “legii” iudaice, “toți oamenii”. Al doilea motiv pentru care fariseii i-
au jurat moarte lui Hristos a fost pentru că a refuzat să conducă o revoluție împotriva trupelor
Imperiului roman care să le permită iudeilor să ucidă, să jefuiască și să instaureze un imperiu al
lor în Asia Mică, așa cum se așteptau ei că va face mesia. Dacă ar fi acceptat acest rol, ar fi avut
mult mai mulți adepți în popor și fariseii l-ar fi sprijinit. Dar el a spus: “Imperiul meu nu e