a însoțit la Moscova la întâlnirile cu Stalin, se declară uluit și șocat de ce-a făcut Anthony Eden
în octombrie 1956. Căci din mai 1955,Anthony Eden nu mai era primul ministru al Marii
Britanii, ci primul ministru britanic al statului sionist și al ambițiilor lui.
În ultimele săptămâni ca ministru de externe ale lui Eden, înainte de-a fi prim ministru, Marea
Britanie încheiase un tratat cu Turcia și Iranul pentru a-și apăra interesele în zona petroliferă, de
petrolul căreia avea mare nevoie. Camera Comunelor făcea spume la gură în legătură cu
“interesele Israelului” lezate de acel tratat, numai doi membri din 265 zicând că interesele Marii
Britanii și ale restului lumii pot fi mai importante decât ale Israelului. Întâi, Eden a propus o forță
internațională de pace între Israel și Egipt, dar Statele Unite s-au opus. Apoi a propus ca Israelul
să retrocedeze un teritoriu infim din cel pe care-l ocupase în plus față de cât îi fusese acordat în
1948, dezlănțuind atacuri în presa americană împotriva Angliei care, chipurile, “s-a alăturat
dușmanilor Israelului”.
Apoi, în martie 1956 s-a întâmplat ceva care unui observator atent îi dădea previziunea agresiunii
israeliene: Vocea Americii a difuzat o emisiune comemorativă, plină de actualizări ale “eliberării
evreilor din robia egipteană”, în ajunul Paștelui evreiesc. Publicul american habar n-are de ce
face și spune Vocea Americii și autorul n-a putut descoperi cine o dirijează, dar popoarele din
depărtări își închipuie că ea redă poziția oficială a Statelor Unite. Autorul a putut afla doar atât:
“Vocea Americii” are resurse financiare imense și cei care lucrează acolo sunt majoritatea evrei
ashkenazi din Europa de Est. S-ar părea că acest post nu dă socoteală nimănui și lucrează în
secret. Un exemplu de ce face Vocea Americii: După ce tancurile sovietice au înecat în sânge
revoluția din Ungaria din octombrie-noiembrie 1956, ziariștii occidentali care s-au dus la fața
locului au găsit supraviețuitori care le-au confirmat ce spuneau și refugiații maghiari de-atunci.
Aceștia blamau “Vocea Americii” pentru că i-a instigat pe unguri la revoltă, promițând implicit
ajutor american, cum a făcut de altfel și “Radio Europa Liberă” (The New York Times, 23
noiembrie 1956). Președintele Eisenhower spunea: “Noi n-am sfătuit niciodată popoarele să se
revolte împotriva forței armate”.
La 5 noiembrie 1956, când ungurii se revoltaseră deja, Radio Europa Liberă (care difuzează din
München) a lansat către ungurii răsculați următorul text: “Ajutorul militar occidental nu poate
sosi înainte de mâine la ora 2 dimineața”, ceea ce, evident, înseamnă că va sosi la acea oră sau
după acea oră – când nici nu exista! (The New York Times, 8 decembrie 1956). Anna Kethly, șefa
Partidului Social Democrat Maghiar, care a fugit din Ungaria în timpul acelei răscoale,
povestește cum în timp ce ea era la închisoare ca deținut politic din 1950, singură în celula strict
secretă, Radio Europa Liberă difuza în 1952 povești cum că ea, din celulă, conduce o mișcare
subversivă de eliberare de sub comunism și dădea numele diferiților așa-ziși revoluționari
anticomuniști. Anna Kethly a fost scoasă din celula secretă și confruntată cu sute de foști social-
democrați și sindicaliști care erau torturați de poliția secretă maghiară ca să recunoască că au
participat la acel complot inexistent, inventat de Radio Europa Liberă (The New York Times, 30
noiembrie 1956). Tot ea spune că Radio Europa Liberă a păcătuit mult făcându-i pe unguri să
creadă că sosește ajutorul militar occidental, când acest ajutor nu exista.
Deci Statele Unite vorbesc din două guri diferite, una a președintelui, alta a Vocii Americii.
Arabii l-au auzit pe președintele american, pe care-l știau mincinos și aservit sionismului,
spunând că “nu vrem să se creadă că ne identificăm numai cu interesele Israelului”. Și apoi au
auzit Vocea Americii vorbind de paștele evreiesc cum a distrus Iehova oștile egiptene de acele
sărbători “eliberând evreii din robia egipteană”. Cunoscând Thora și sionismul, egiptenii au știut
ce să creadă. Din acel moment, s-a dezlănțuit în Occident o propagandă furibundă împotriva
Egiptului și manipulări care au împins Japonia să atace Pearl Harbor și au cauzat moartea
americanilor plasați acolo cu bună știință de guvernul lor, ca să împingă America în cel de-al
doilea război mondial. S-au repetat acum cu Egiptul, dar acesta, mai prudent decât Japonia, n-a
vrut să cadă în capcană și să tragă primul glonț. Atunci, Occidentul a renunțat la pretextul