lucru bun pentru Israel... Israelul s-a bucurat de prietenia cu Franța, care i-a furnizat armamentul
ce i-a permis să-i biciuiască pe egipteni... Cu câteva săptămâni în urmă israelienii s-au speriat
auzind de un eventual război termonuclear. Dar acum le-a trecut spaima, căci aceste amenințări
sunt doar parte din războiul nervilor. Unii membri ai parlamentului israelian se întreabă... de ce
n-ar putea Israelul exploata situația de dușmănie în care se află și determina marile puteri să
forțeze Egiptul și alte state arabe să negocieze pacea [cedând teritorii]“. Cuvintele lui arată clar
ce speranțe de justiție și pace dă lumii aventura sionistă. Autorul crede că orice națiune care se
pune în slujba acestei aventuri va suferi, căci această aventură e sortită eșecului. Dar în mod
realist, el prevede că înainte de a dispărea din istorie, aventura sionistă va scufunda omenirea
într-un nou masacru mondial, unde suferințele și pierderile vor fi nu ale sioniștilor, ci ale ne-
evreilor care sunt în slujba lor.
Guvernul britanic, prin intermediul Ministrului Apărării, Anthony Head, și-a explicat acțiunile
prin necesitatea să se împiedice “ca Israelul să fie lovit, Tel Avivul să fie bombardat și arabii să
fie uniți” (autorul n-are textul discursului și citează după The New York Times). Deci s-a acționat
pentru a se obține Egiptul lovit, Port Said-ul bombardat și lumea arabă dezbinată – dar tot ce s-a
obținut a fost Port Said-ul bombardat. Chiar dacă s-ar fi obținut distrugerea Egiptului și
dezbinarea arabilor, cu ce-ar fi profitat englezii din asta? Și care cetățean englez ar fi optat pentru
acțiune militară în scopul de a distruge Egiptul și a-i dezbina pe arabi, dacă i-ar fi cerut cineva
părerea? Și când i s-a cerut alegătorului britanic avizul atunci când guvernul lui s-a angajat să
servească aspirațiile sioniste?
Făcând o analogie cu medicina, unde e posibil să se identifice cauza primară a unor boli, autorul
identifică sionismul ca primă cauză a bombardamentelor din 29 și 30 octombrie 1956. De la
începuturile lui în ghetourile Rusiei, unde s-a născut ca o mișcare politică cu 80 de ani în urmă
(la data scrierii cărții, în 1956), sionismul a ajuns acum să-și vadă împlinit scopul de a “înșela
națiunile”, cum spune Biblia.
Autorul încheie cu speranța că popoarele Europei de Est își vor sfărâma lanțurile și se vor elibera
de bolșevism [n-a apucat să vadă revoluțiile anticomuniste furate, instaurarea neocomunismului
și criptocomunismului și extinderea terorismului de stat a „guvernului mondial” în lumea așa-zis
liberă] și că evreii se vor disocia de sionismul șovin și vor accepta să trăiască în prietenie cu
ceilalți oameni. Din cei 14.000 de evrei care au fugit din Ungaria în timpul înăbușirii revoltei de
către trupele sovietice, doar 900 s-au dus în Israel; restul sunt cu toții în Statele Unite și Canada,
unde însă sunt captați de grupările sioniste șovine de aici.
În ianuarie 1957, Eisenhower a cerut Congresului autorizația să ducă război împotriva “oricărei
agresiuni pe față controlată de comunismul internațional” în Orientul Mijlociu – adică să facă
exact ce-a făcut guvernul britanic de i-a provocat dezgustul și indignarea – și să atace statele
arabe atunci când Israelul vrea să le atace. Căci înaintea și în timpul atacului Israelului împotriva
Egiptului presa internațională începuse să răspândească teza că Egiptul este controlat de
comunismul internațional; și așa, o țară arabă după alta poate fi acuzată de acest control și lovită
[În 1991 Bush a inventat alt pretext pentru genocidul din Irak, și anume 'tirania lui Saddam
Husein', despre care s-a pretins că-și gaza propriii cetățeni. S-a dovedit apoi că irakienii au fost
gazați de trupe americane, ca să servească drept pretext].
Acuzația de a fi un stat “controlat de comunismul internațional” poate fi îndreptată, după bunul
plac al mass-mediei, împotriva oricui, căci nu există dovezi, doar afirmații în politica
internațională curentă. Astfel, The New York Times a publicat la 2 decembrie 1956 fotografii de
“tancuri sovietice capturate de soldații israelieni „în timpul invaziei lor în Egipt”. Când însă
cititorii care se pricep au protestat, ziarul a trebuit să admită că tancurile erau americane și nu
sovietice. Nu se știe nici măcar dacă tancurile din fotografie au fost într-adevăr capturate de la
egipteni. Tot ce se vede e o poză cu israelieni pe niște tancuri și dedesubt scrie “tancuri sovietice
capturate de la arabi”, dar oricine poate scrie orice sub o poză și adevărul era că acestea erau