răsplătește pe credincioșii săi, cu o singură condiție: credincioșii să nu se abată deloc de la “lege
și judecăți”, care constau în primul rând din obligația de a ucide și anihila ceilalți oameni.
Iehova cere intoleranță. Stăpânirea lumii prin masacru și teroare este primul lucru pe care-l cere
“legea” pe care Moise ar fi lăsat-o pe patul de moarte (Deuteronomul 2). Această carte a cincea
din Vechiul Testament conține istorii despre cum a fost aplicată “legea” și cum au fost distruse
triburi și sate de către pioșii credincioși care o aplicau. Cuvintele care revin obsedant este
“ucide”, “distruge cu desăvârșire”, “masacrează”. Cititorul de azi al Vechiului Testament nu dă
atenție acestor cuvinte, dar ele zugrăvesc o realitate care a avut loc în 1948, de exemplu, când
populația palestiniană pașnică a satului Deir Yasin a fost masacrată cu toată cruzimea prescrisă
de “lege” și n-a fost lăsat în viață niciunul, exact cum cere Deuteronomul 7:2. Trupele britanice
care au venit după masacru la fața locului au găsit cadavrele femeilor și copiilor căsăpiți de către
comandourile israeliene și aruncate în fântâni, pentru a spurca apele, așa cum cere “legea”.
Palestinienii, văzând cum începe genocidul lor la mâna statului Israel și cum Națiunile Unite și
puterile occidentale nu zic nimic, au fugit, lăsându-și pământul și avutul în mâna cotropitorilor –
exact așa cum prescrie Deuteronomul 7:1; 20:16; etc., căci în parlamentările lor cu puterile
occidentale, sioniștii zic “Biblia este mandatul nostru” (dr. Chaim Weizmann, creatorul statului
Israel). Și cartea a cincea a Vechiului Testament prescrie masacrele practicate împotriva
palestinienilor.
În continuare, în Deuteronomul, Iehova poruncește să fie distruse toate celelalte religii (7:5),
ceea ce se aplică în mod special creștinismului. Aici intră distrugerea bisericilor, deschiderea
muzeului anti-creștin, canonizarea lui Iuda Iscariotul și toată ofensiva anticreștină a guvernului
bolșevic imediat după ce a preluat puterea. Tot în virtutea acestei “legi” au cerut crucificarea lui
Hristos (Deuteronomul 13:5); și tot aici se stipulează denunțul practicat împotriva membrilor
familiei, așa cum îl cer autoritățile comuniste (Deuteronomul 13:6).
În privința cinstei în afaceri, ea este prevăzută în raportul cu coreligionarii, dar este interzisă în
relațiile cu ceilalți (Deuteronomul 23:19-20). Cartea a cincea a Vechiului Testament se încheie
cu o listă de blesteme ce vor cădea asupra celor ce nu respectă “legea”, în eficacitatea cărora se
mai crede și astăzi în cercurile talmudice, unde se invocă blestemele împotriva celor proscriși.
Dar aceste blesteme se vor întoarce împotriva dușmanilor, dacă credincioșii vor reveni la
sentimente mai bune și vor executa “legea”. Astfel, rolul “goimilor” [ne-evreilor] prescris de
“lege” este acela de instrument al mâniei lui Iehova, îndreptat când împotriva iudeilor care nu
urmează întocmai “legea”, când împotriva lor înșile, pentru că au servit drept instrument mâniei
lui Iehova (Deuteronomul 28:64-66; 30:7). Așa se explică veșnicele plângeri și acuze că evreii
sunt persecutați peste tot, de către toate națiunile lumii, indiferent cât de prosperi și de
privilegiați sunt în sânul acestor națiuni: “legea” le cere aceasta. În Deuteronomul, Iehova îi
pedepsește pe iudei împrăștiindu-i printre ceilalți oameni, ceea ce în sine constituie opresiune din
partea celorlalți oameni, prin simplul fapt că există; apoi “persecutorii”, adică ceilalți oameni,
trebuie pedepsiți și distruși. Faptul că tribul lui Iuda trăiește în sânul altor națiuni e în același
timp prescris de Iehova și un act de persecuție din partea celorlalte nații. Astfel, dacă într-un
accident mor 5 evrei alături de 95 de ne-evrei, accidentul este considerat un act de persecuție
antisemită.
La Conciliul de la Trent, o mână de prelați au hotărât că Vechiul Testament trebuie considerat ca
parte din Scriptură egală cu Noul Testament – lucru care a produs mult zbucium celor care citesc
cu atenție și cu înțelegere Vechiul Testament. Căci Iisus Hristos a predicat tocmai împotriva
“legii” din Deuteronomul, și cele două Testamente sunt diametral opuse.
Capitolul 4: Se făuresc lanțuriLa vreo 20 de ani după ce leviții au publicat “legea” în Ierusalim, cam în 696 î.Hr., tribul lui Iuda
a fost cucerit de babilonieni, care l-au dus în robie în Babilon. În timpul exilului babilonian,