special în tribul lui Iuda, care a rămas pe loc, plătind doar tribut când asirienii au cucerit triburile
israelite în anul 721 î.Hr. și le-au dus în captivitate.
După cucerirea asiriană, israeliții dispar ca popor istoric, contopindu-se cu restul populației
asiriene, care de-a lungul secolelor a migrat probabil spre vest și s-a răspândit prin Europa.
Istoricii Sionului relatează cu satisfacție dispariția celor zece triburi israelite care au refuzat să se
înregimenteze în armata destinată să verse râuri de sânge nevinovat în marșul ei triumfator către
supremație asupra tuturor. Dr. Josef Kastein arată că dispariția israeliților n-a pricinuit niciun
regret. În realitate, israeliții n-au dispărut cu desăvârșire de pe fața pământului, ci au fost doar
“declarați inexistenți” de către principiile sionismului militant și nu mai participă în “controversa
Sionului”. Astfel, Talmudul spune explicit: “Cele zece triburi [ale lui Israel] nu participă în
lumea ce va să vie” (The ten tribes have no share in the world to come).
Marele rabin al imperiului britanic a declarat în 1918: “Evreii de azi sunt descendenții triburilor
lui Iuda și Veniamin și ai unui anumit număr din descendenții tribului lui Levi”, arătând astfel
clar că el îi exclude pe israeliți dintre evrei. Bineînțeles că evreii de azi nu descind deloc din
tribul lui Iuda, după cum știu și ei foarte bine. Dar aici e vorba de apartenența politică, nu de
genealogie. Deci statul Israel n-are niciun drept la numele de “Israel”, pe care-l folosește doar
din motive politice legate de obsesia slujitorilor sionismului, care-și imaginează că îndeplinesc
promisiunea făcută lui “Israel” de către Iehova. Singurul nume cu oarecare justificare istorică al
statului Israel ar fi fost “Țara lui Iuda”.
Capitolul 3: L eviții și legeaÎn secolul care a urmat victoriei asiriene, leviții tribului lui Iuda au început să scrie Vechiul
Testament, începând cu cartea a cincea, Deuteronomul, pe care au citit-o poporului în templul
din Ierusalim. Așa s-a născut “legea mozaică”, pe care Moise, dacă ar fi existat, n-ar fi avut de
unde s-o cunoască. Toți erudiții rabinici sunt de acord asupra faptului că, deși textele îi sunt
atribuite lui Moise și uneori lui Iehova, ele au fost în realitate scrise și rescrise de leviți după
bunul lor plac. Cartea Deuteronomul stă la baza textului Thora, care la rândul său sta la baza
Talmudului, de unde derivă nesfârșita serie de comentarii și comentarii la comentarii, care în
întregimea lor constituie “legea iudaică”.
“Deuteronom” înseamnă “cea de-a doua lege”, a leviților, și a fost scrisă înaintea primelor două
cărți ale Facerii și Ieșirii. Celelalte două cărți din Vechiul Testament care aparțin de Thora,
Leviticul și Numerii, au fost scrise și mai târziu, deși toate patru au pretenția că sunt o narațiune
cronologică. Rescriind “legea”, leviții au produs în Deuteronomul o lege total opusă celor zece
porunci pe care legenda spune că le-a primit Moise. Erudiții sioniști declară că ei au dreptul de a
“face față condițiilor existenței în continuă schimbare, în spiritul învățăturilor tradiționale” (dr.
Joseph Kastein). Leviții își justifică dreptul de a rescrie și modifica textul legii după bunul lor
plac printr-o poruncă a lui Iehova, pe care acesta i-ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a
dezvăluit numai lui o Thora secretă: de a nu scrie niciodată această lege și de a o transmite numai
oral celor inițiați, căci, zice Talmudul (citat de dr. Funk): “Iehova a prevăzut că într-o zi goimii
vor citi Thora și vor pretinde că și ei sunt fiii lui Dumnezeu, dar nu va fi așa, căci Dumnezeu îi
respinge pe cei care nu cunosc învățătura secretă orală”.
Nu se poate stabili cât de aproape este textul cărții a cincea din Vechiul Testament de textul
original, citit în templul din Ierusalim, căci leviții l-au modificat tot timpul înainte de-a fi tradus
și publicat, după care nu le-a mai fost posibil să schimbe prea mult. Probabil că ceea ce a intrat în
Vechiul Testament nu conține textul integral, dar conține destule. În timp ce cele zece porunci
spuneau să nu ucizi, să nu furi etc., “cea de-a doua lege” (Deuteronomul) poruncește în mod
expres să asasinezi, să ucizi, să distrugi cu desăvârșire popoarele învecinate, să le iei averea, să-i
transformi în robi, să n-ai milă, să nu cruți pe nimeni. Iehova este singurul Dumnezeu care