- Liniștiți-vă, nu cred că o să o facă, am încercat să-i liniștesc. Credeam și nu
credeam ce spuneam, mă gândeam că cei ce i-au sechestrat acolo nu erau atât de
nebuni.
Am plecat fără să văd ce a urmat, dar mi-am dat seama că urma să fie
împușcați. Clădirea era una din lemn, cu o cameră mare, în care erau închiși tinerii și
încă una sau două, de mărimi mai mici. Afară, paralel cu clădirea trecea un drum de
țară, cu o denivelare bruscă, ca o groapă, iar la vreo 20-30 de metri, tot paralel cu
clădirea era o mică lizieră, nu prea deasă.
După 25 de ani am văzut un documentar, cred că pe History, unde se relata
despre asasinarea unor tineri, de către ” călăul din Lion ”. O fotografie semăna destul
de bine cu locul văzut de mine. Unii vor spune că e invers, am văzut documentarul și
pretind că am fost acolo. N-am cum să-i contrazic decisiv...poate că...în documentar
era doar o fotografie neclară a locației, poate că amănuntele descrise de mine
corespund, n-au apărut în documentar, iar eu n-am fost niciodată în Franța. De fapt,
Formatorii n-au dat niciodată până acum dovezi incontestabile, ar fi prea...nu
ușor...unilateral. Totuși, simt că în cazul meu nu mă vor lăsa singur printre dușmani,
unele lucruri se vor confirma.
Unii vor spune că acestea sunt chestiuni științifice, la urma urmei, dar chestia cu
Ocultul...Am vrut să arăt că așa cum mulți o să spună că sunt aiureli, cu atât mai mult
se poate crede așa ceva despre Ocult, care este foarte bine și profesionist protejat.
Dar așa cum se va demonstra că telepatia există, tot așa...
Ştiinţa a trecut prea repede peste ocultism, cu aceeași aroganță, de prin Evul Mediu,
pe care şi religia o avea vis a vis de știință. Ocultul nu e o explicaţie, e o aplicație
accesibilă, un substitut pentru “ tehnologie “ înaltă. Vom vorbi mai târziu despre
adevărata natură a vrăjitorilor...repară nişte erori ale Evoluţiei şi se pot juca de-a
Merlin. Țin sub control variabilele, reglează normalul, poate se și distrează sau
profită, dar și datorită lor nu dispărem în haos. Și datorită lor Hitler nu a câștigat
războiul...de aceea naziștii erau înnebuniți să stăpânească și ocultul. Nu știți voi...
Mă aştept la atacuri şi din partea unora care trec drept progresişti sau vizionari
lipsiţi de inhibiţii, nu fiindcă nu ar fi de acord cu cele scrise aici...de ignoranţi, ce să
mai vorbim...Voi fi însă răzbunat de descoperirea algoritmului prin care s-au creat
limbile Pământului...pornind de la una de bază, printr-o formulă matematică vom
afla cum se spune prostănac în orice limbă. Sau ...Iniţiat.
- Tot ceea ce există în Univers are un cod unic, cochilia melcilor şi galaxiile,
petalele florilor şi computerizarea, ş.a. Mai complex sau mai simplu, depinde doar de
parametrii pe care vrem să-i folosim.