Gruie-al lui Novacªi pe Gruie l-a primit,
L-aºezã frumos, lungit,
Tocmai pe nisip la fund,
Unde somnii se ascund.
Câte-un somn îl atingea,
El nainte, dus, dormea.
Un rac mare, crãcãnat,
De un deget l-a muºcat.
Gruie-atunci s-a deºteptat,
A simþit cã e legat.
A simþit cã-n apã sta
ªi o piatrã-l apãsa.
Celui tare s-a rugat,
Dumnezeu puteri i-a dat.
Cu putere s-a-ncordat,
Mâinile ºi-a dezlegat.
Darã piatra-l mai þinea,
Nu putea scãpa de ea.
Atunci iarãºi s-a-ncordat,
Piatra-n spate-a ridicat.
ªi cu piatra mare-n spate,
¤nota pe Olt, mãi frate!
Ca un peºte-aºa-nota,
Cã doar Oltu-l cunoºtea.
¤i era doar frãþior
ªi-i da mânã de-ajutor: