- Eu sunt unchiul Garibaldi (mi-am scuipat repede în sân),
iar ea e mătuşa voastră Parmenica, a făcut prezentările un ins
de care ne-am îndoit sincer că ar avea ceva în comun cu noi.
Nici nevastă-sa, care ni s-a părut fiica unui Cro-Magnon. Iar în
clipa următoare, printre picioarele lor, şi-a făcut apariţia o javră
cu figură de maidanez ţinut în ploaie, chestie care m-a bucurat
sincer pentru nevastă-mea care nu iubea de loc câinii. Dotat cu
fler, patrupedul şi-a dat seama repede de antipatie, aşa că a
început să latre la ea cu o înverşunare care mi-a adus aminte de
colega noastră de la serviciul „Dealuri şi pajişti” când nu era
trecută la primă. Pe timpuil cât a fost în emisie javra, nu ne-am
mai putut înţelege decât prin semne, comunicare cam
deficitară, din moment ce unchiul Garibaldi, în loc să intre în
sufragerie, a intrat în baie, iar mătuşa Parmenica a priceput
lesne că nevastă-mea era o vecină şi-i tot făcea loc să plece...
Până una-alta, javra a sfârtecat o bucată din rochiţa de lamè a
neveste-mii, liniştindu-se brusc sub masa din bucătărie. - Nu înţelegi nimic, i-am zis când am văzut că începe să
plângă. La urma urmei, nu e decât un dobitoc, un suflet ca
oricare dintre noi, trebuie doar să şti cum să-l tratezi... - Sigur-sigur, a aprobat mătuşa Parmenica, în timp ce pe
uşa rămasă deschisă au năvălit trei arătări cărora nu le-a trebuit
decât foarte puţin pentru a întoarce toată casa pe dos, activitate
însoţită de îndemnul mătuşii: - Buni-mamă, aveţi grijă să nu stricaţi ceva...
- Sunt nepoţeii, ne-a lămurit unchiul. Dragii de ei...
- Sunt foarte vioi, am zis gândindu-mă la câte catastrofe
s-au abătut pe peste capul oamenilor de-a lungul veacurilor şi
de care au trecut, chiar dacă acestea au lăsat urme de neşters în
unele cazuri, cum ar fi tornada în care tocmai intrasem. Cel
puţin aceasta ne era convingerea, minunându-ne de inteligenţa
nelulucian
(NeluLucian)
#1