ashkenazi din Uniunea Sovietică în Israel. Totuși, în 1952, numai 24.470 au intrat și 13.000 au
plecat din Israel, iar în 1953 au plecat mai mulți din Israel decât s-au dus acolo, cu tot efortul
guvernului sovietic de a umple Israelul (după 1953 autorul nu mai are date). Dr. Benjamin
Avniel spunea la Ierusalim că în primele 5 luni din 1953 au intrat 8.500 de imigranți și au ieșit
25.000 de emigranți din Israel. Căci Israelul n-are ce oferi noilor veniți în afară de șovinism.
Moshe Smilanski scrie în februarie 195 2 , după o viață de 60 de ani trăiți în Palestina: “Când s-a
terminat mandatul britanic era bine în țară. Depozitele de alimente, guvernamentale și
particulare, erau pline. Aveam materii prime. Țara avea 30 de milioane de lire în Banca Angliei
și acțiuni britanice și americane pentru sume mari. Circulau cam 30 de milioane de lire printre
locuitori, lire care erau ca cele sterline... Guvernul mandatului britanic ne-a lăsat o moștenire
valoroasă, portul Haifa, apoi Jaffa și Tel Aviv, căi ferate, trenuri de marfă, clădiri administrative
guvernamentale, aeroporturi militare și civile mari și bine echipate, cazărmi bune și rafinării de
petrol la Haifa. De la arabii care s-au refugiat ne-au rămas 5 milioane de dunai de pământ
agricol, cu livezi, grădini de portocali, măslini, vii și pomi fructiferi, apoi cam 75.000 de case de
locuit în orașe, unele foarte elegante, 75.000 de prăvălii și fabrici și multă avere mobilă,
mobilier, covoare, bijuterii etc. Aceste lucruri sunt o mare avere, și dacă acum suntem scufundați
în sărăcie, asta ni se trage de la centralizarea excesivă, birocratică, de la înăbușirea
întreprinderilor particulare și de la promisiunea regimului socialist în zilele noastre” (The Jewish
Review).
Hurwitz de la Partidul Revizionist al Israelului le-a spus evreilor din Johannesburg despre
“degenerarea” statului sionist: “Țara se află în pragul falimentului economic. Imigrarea a scăzut
și în ultimele luni mai mulți au plecat decât au sosit. Sunt apoi 50.000 de șomeri și multe mii
lucrează cu jumătate de normă”. Autorul are multe citate de la alți evrei din Israel care descriu
aceleași lucruri. Dar oamenii din Occident n-aud lucrurile astea, ci cu totul altceva, ca de pildă
cum Clement Davies, din Partidul Liberal britanic,“salută... miracolul de progres realizat în
Israel, pe cale de a deveni o țară în care curge lapte și miere” (cuvântare tipărită alături de cea a
lui Hurwitz, citată mai sus).
Tot în 1956, Franklin D. Roosevelt junior, în campania lui electorală din New York spune că
“Israelul e o oază de viață și de speranță în marea de popoare arabe care fierbe. Israelul împrăștie
libertate mai eficient decât orice propagandă am putea noi trimite din Statele Unite”. Adlai
Stevenson în campania lui electorală din 1952 a spus că “Israelul a primit cu brațele deschise și
din toată inima pe toți cei care au căutat să scape de oprimare... America ar face bine să învețe de
la generozitatea națiunii Israelului cum să-și modeleze politica de imigrare și noi trebuie să
luptăm pentru asta” (desigur vrea să spună c-ar fi bine să fie izgoniți americanii din America și
găsiți pe alt continent unii care să spună că se trag din pieile roșii și să le fie dată lor țara – căci
ce altceva ar putea să însemne spusele lui?). Alt candidat la președinția americană, Stuart
Symington, a spus că “Israel e un exemplu de curaj, hotărâre și acțiuni constructive care aduc
victoria idealurilor democratice și nu cedează în fața imperialismului sovietic”. Și asta, în timp
ce în Israel se decreta legea înălțării steagului roșu sovietic de 1 Mai, iar la Washington și
Londra politicienii făceau declarații fulminante împotriva“ antisemitismului din spatele cortinei
de fier”.
Împotriva acestor pervertiri și inversări ale adevărului de către conducătorii și politicienii
Occidentului din toate partidele, numai câteva voci de evrei s-au auzit protestând, ca în deceniile
trecute, din motivul arătat anterior: vocile goimilor care au încercat să se ridice au fost înăbușite.
William Zukermann scrie: “Teoria general acceptată că existența statului Israel va uni și cimenta
evreii s-a dovedit falsă. Din contră, Congresul [Sionist din Ierusalim din 1951] a arătat în mod
izbitor că crearea statului politic evreiesc după 2000 de ani a produs o nouă diviziune între evrei
ca grup, pe care n-au mai avut-o de secole, și că Israelul va diviza, nu va uni evreii pe viitor...
Israelul se presupune că va avea, într-un fel mistic, jurisdicție unică asupra vreo 10-12 milioane
de evrei care trăiesc prin țările globului... Trebuie să crească importând evrei de prin toată lumea,