- Așa este, cumătre, nu-i vorbă. Dar sărmanii gâgâlici, de cruzi s-au mai dus!
- Apoi dă, cumătră, se vede că și lui Dumnezeu îi plac puișorii de cei mai tineri.
- Apoi dacă i-ar fi luat Dumnezeu ce mi-ar fi? Da-poi așa?
- Doamne, cumătră, Doamne! Oi face și eu ca prostul ... Oare nu cumva nenea Martin
a dat cumva raita pe la dumneata pe-acasă? Că mi-aduc aminte ca l-am întâlnit odată în zmeuriș și
mi-a spus că daca-i crea dumneata să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria.
Și, din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung până-acasă la cumătră.”^40
Participarea simulată, falsă la durerea caprei, atribuirea gustului pentru iezi fragezi, cruzi,
divinității, înțelepciunea și aerul consolator al lupului, ipocrizia pioasă și vorbele de duh din
scriptură fac din lup un personaj remarcabil. Nonșalanța, libertatea cu care lupul găsește un
presupus vinovat, expunându-i caprei bănuiala pe care o are împotriva lui nea Martin este redată
deosebit prin repetiția lui că, specific stilului popular. În nscena grotescului, a ridicolului se așează
și momentul așezării lupului pe ”scăuneșul de ceară” cu înghițitul lacom al sarmalelor care produce
zgomotul onomatopeic ”gogâlț, gogâlț, gogâlț”.Criticului literar, Zoe Dumitrescu-Bușulenga i se
pare neobișnuit faptul că ”Boutiere, care observă foarte exact capacitatea realistă a lui Creangă de a
fixa în puține cuvinte un gest sau o atitudine și dă, printre altele, de exemplu, ascunderea iedului
mezin în horn, apreciază portretul caprei considerându-l <cel mai desăvârșit> și nu pomenește
nimic de lup”.^41 Cu toate acestea, lupul, la fel ca toate personajele negative grotești este superior
caprei din punct de vedere estetic deoarece valoarea lui Creangă nu stă în stilul serios ci în cel
comic. La fel ca toate personajele pozitive ale lui Creangă, caprei nu i se face un portret fizic ci i se
prezintă o înșiruire de actiuni cu gesturi tipice: pune poale în brâu, ațâță focul, face bucate, face
sarmale, alivenci, umple groapa cu jăratic, face un scăuneș de ceară pentru lup, lasă bucatele la foc,
se duce în pădure.
Modul principal de expunere în această poveste este dialogul care suspendă destul de des
narațiunea: iezii vorbesc între ei, apoi iedul și capra au un dialog cu zicale și aluzii, dialogul caprei
cu lupul din pădure și, nu în ultimul rând, dialogul personajelor antagonice de la scena praznicului
când lupul este pedepsit, înfăptuindu-se dreptatea. Acțiunea vindicativă, răzbunătoare a caprei este
exemplul tipic de reacție feminină în fața nedreptății, după cum demonstrează și Roxana Sorescu,
femeia fiind obligată să-și recompenseze slăbiciunea fizică prin șiretenie și înscenare.
Prin formula finală, împrumutată din basmele populare, reintrăm într-o lume din care
ieșisem prin procedeele realiste specifice artei lui Creangă.
Punguța cu doi bani publicată în revista Convorbiri literare din 1 ianuarie 1876. Titlul
poveștii conturează semnificațiile narațiunii și anume banii pe care-i conține punguța nu neapărat
ca o bogăție materială ci ca expresie a materialității lumii. Punguța simbolizează norocul pe care îl
are un cocoș după ce părăsește casa stăpânului său.
Personajele poveștii sun un moș pofticios și hapsân, lacom pe avuțiile altora care avea un
cocoș și nelipsita babă zgârcită și nebună, impasibilă la nevoile moșului, la fel de rea ca orice babă
din opera lui Creangă care avea o găină.
Moșeangul în cere femeii câteva ouă, însă sufletul negru al acesteia o reține să-i dea,
îndrumându-l batjocoritor să-și bată pasărea ca să-i ofere ouă. Ascultă sfatul babei iar după ce scapă
din mâinile stăpânului, pasărea pleacă de acasă. Pe drum, tocmai când găsește o punguță cu doi
bani, trece trăsura boierului care îi ordona vizitiului să-i ia punguța cocoșului. Pasărea supărată se
ține după trăsură, strigând în gura mare: ”Cucurigu! boieri mari, /Dați punguța cu doi bani!”
Supărat, boierul îi cere vizitiului să prindă cocoșul și să o arunce în fântână din apropiere.
Reușește să iasă din fântână și pornește din nou în căutarea trăsurii cântând același cântec. Ajuns
acasă, boierul roagă o babă, la fel de insensibilă ca toate babele din opera lui Creangă, să prindă
(^40) Ion Creangă, Povești, Povestiri. Amintiri, Editura Steaua Nordului, 2015, p. 42
(^41) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, op. cit., p. 75