politico-militare, care este în continuare revizuit și rescris de către Înțelepții Sionului pentru a
face față realităților istorice contemporane.
Capitolul 2: Sfârșitul IsraeluluiRobia egipteană din Facerea și Ieșirea este deci o legendă, căci nomazii “habiru” (hebraicii) de
care vorbeau rapoartele miniștrilor faraonilor cu mii de ani în urmă, au pătruns în Canaan și s-au
amestecat cu populația locală cu mult înainte de timpurile legendarului Moise. În nord erau mai
numeroși habiru din triburile lui Yisrael, vag înrudite, uneori aliate, alteori în dușmănie. În sud
era un trib mic al lui Iuda, tribul iudaic, care, căzând sub dominația leviților, a dat naștere religiei
iudaice, rasismului iudaic și conceptului de evreu sau iudeu. În „Enciclopedia iudaică” se spune
despre acest trib că “cel mai probabil nu era un trib israelit”. Dar în timp ce israeliții au acceptat
să trăiască împreună cu celelalte popoare și s-au contopit cu ele, tribul iudaic a preluat legende
israelite și le-a rescris și transformat în cel mai crâncen program politico-militar de distrugere a
altor popoare. Israeliții au respins acest program politico-militar cu circa 950 de ani î.Hr., acum
aproape 3000 de ani. Rescriind legendele acestora, leviții care au pus bazele iudaismului au lăsat
însă intacte unele pasaje despre “poporul ales”, care, văzute din afară, de către neinițiați, par
misterioase, ca de exemplu pasajul în care socrul are legături sexuale cu nora, în Facerea 38. Dar
motivele scribilor și leviților care au rescris Vechiul Testament și care rescriu tot timpul doctrina
iudaică nu pot fi întotdeauna înțelese de cei dinafară.
În Vechiul Testament se povestește cum tribul iudaic, condus de clasa stăpânitoare a leviților (la
care s-a asociat și un trib minuscul al lui Veniamin), a căutat o alianță cu israeliții, care erau mult
mai numeroși, ceea ce s-a realizat printr-un rege ales (nu ereditar) și anume Saul. Cu el a început
istoria cuceririlor sângeroase, a masacrelor și distrugerilor care marchează cariera iudaicilor în
istoria antică. Saul s-ar părea că n-a ucis absolut toate victimele și unii au scăpat cu viață din
drumul iudaicilor; de aceea, Iehova l-a pedepsit, l-a înlocuit cu David și în cele din urmă Saul s-a
sinucis. E probabil ca toată istoria asta să fie inventată, căci a fost scrisă cu secole mai târziu, dar
ce este real și ilustrativ este insistența lui Iehova ca cuceritorii să fie fără milă, ucigași și călăi
neîndurați care să masacreze mulțimile, căci de aceea au fost aleși.
Cum nu l-au acceptat pe David ca rege, israeliții s-au despărțit, dar au fost cuceriți cu forța
armelor și stăpâniți de Solomon, fiul lui David și al unei hitite, care n-a prea păstrat nici el
puritatea seminției, căci a avut un harem cu multe femei din alte triburi, printre care o
egipteancă. Prin 937 î.Hr., israeliții se despart de iudaici și dispar astfel din istoria Israelului și a
Sionului. Căci din seminția lui David trebuia să se nască un mesia care să-i instaureze definitiv
pe iudaici ca șefi supremi și stăpâni peste toate popoarele lumii, peste aurul și bogățiile lor.
Josef Kastein scrie că segregarea rasială crâncenă a iudaicilor a început după moartea lui
Solomon și dispariția israeliților. Această segregare este opera leviților iudaici, împotriva cărora
au perorat profeții ebraici secole de-a rândul, demascând sălbaticul crez tribal, așa cum l-a
criticat și Iisus Hristos cu 7 - 800 de ani după ei. Profeții erau revoltați mai ales de nesfârșitele
sacrificii de oameni și animale pe care le cerea legea iudaică scrisă de leviți, unde Iehova spune:
“Primul născut din om sau animal trebuie să fie ucis pe altarul meu” (Ieșirea 34 :19) și de
accentul pe care-l pun leviții pe ritualurile sângeroase și pe stropirea cu sânge proaspăt, din
victima caldă încă (Ieșirea 29 etc.). Amos arată că lui Dumnezeu nu-i plac sacrificiile, sângele
vărsat și litaniile leviților (Amos 5:22 etc.), în pasaje pe care, din motive obscure, leviții care au
scris Vechiul Testament nu le-au eliminat, ci le-au transcris alături de sângeroasele lor incitări la
omor, tot așa cum n-au eliminat nici povestea despre nașterea lui Solomon, fiul legăturii adultere
dintre regele David și soția căpitanului său credincios, pe care David l-a ucis în mod mișelesc
după ce l-a încornorat. Pe timpul lui Miheia încă se mai ucideau copii pe altarele lui Iehova
(Miheia 6:7) și el, ca și ceilalți profeți din Vechiul Testament, cereau triburilor israelite să nu
urmeze cruzimea și sălbăticia leviților. De aceea, după două secole, leviții s-au concentrat în